Panduru, mesaj dur pentru Becali: „Mă așteptam la orice, dar la asta nu! Dacă nu te califici cu Partizan, iar bagi echipa în insolvență!?”

Redactor:
Andru Nenciu
Panduru, mesaj dur pentru Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a avut un discurs ciudat la finalul partidei de miercuri seara, Steua – Trencin (Slovacia) 2-3 (2-0, în tur), la capătul căreia elevii lui Mirel Rădoi s-au calificat în turul al treilea din preliminariile Ligii Campionilor. „Mă gândeam la ce ironii vor fi după meci dacă nu ne calificăm. Dacă nu ne calificam acum, la revedere! Insolvență! Păi ce, sunt idiot? Nu mă mai interesează, vând jucătorii și dau echipa cadou. Ce, eu arunc banii mei? Fotbalul înseamnă să dai foc la bani, eu am dat foc ca să fiu faimos. Dacă o să câștig bani din fotbal, stau! Dacă nu, nu mai stau„, a spus Gigi Becali la final.

  • Manșa întâi a dublei Steaua – Partizan are loc marți, pe Național Arena, fără spectatori. Partida e transmisă de ProTV (ora 20:30)

Fostul coordonator de joc al Stelei, Basarab Nică Panduru, analist la DolceSport, a comentat spusele lui Becali și anticipează atitudinea lui Becali. „Toată lumea îți spune că trebuie să-ți faci echipă încă din iarnă, să ai jucătorii pregătiți, iar antrenorul să aibă timp să lucreze cu jucătorii. La Steaua se așteaptă săptămână de săptămână să vadă cum arată echipa, dacă mai aduce vreun jucător sau nu-l mai aduce. Dacă nu te califici cu Partizan, iar bagi echipa în insolvență? Deci nu scapi de insolvență. Sau dacă ajungi în grupe nu mai e insolvență?

Jucătorii pe care vrei să-i aduci mai vin când aud că tu te gândești la insolvență? Că sunt șanse să nu prinzi nici grupele Europa League… Iar jucătorii se trezesc că unde câștigau 35.000 de euro pe lună, câștigă de fapt 3.500. Unde câștigai 20.000, de fapt iei 2.000, iar de unde câștigai 5.000, de fapt sunt 500. Sau dacă nici atât nu câștigai, trebuie să vii cu bani de acasă. La asta trebuie să se gândească toată lumea. Mă așteptam la orice, dar la asta, nu”, a spus fostul jucător de la Steaua și Benfica la DolceSport.


„Acum mai sunt zece milioane în cont, ne mai ține un an și jumătate, doi, dar după aia eu nu mai bag bani din buzunar. Și atunci nu trebuie să intri în insolvență? Când se cheltuiesc banii ăștia din cont, eu bani de la mine nu mai dau. Eu dacă muncesc, și muncesc la Steaua, vreau să câștig bani. Nu e normal așa?”

Gigi Becali


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Momentul tragicului accident de pe Drumul Morţii E85, surprins de o cameră. Tatăl şi-a condus spre moarte soţia şi fiica de 4 ani, după ce a făcut o depăşire imprudentă
Momentul tragicului accident de pe Drumul Morţii E85, surprins de o cameră. Tatăl şi-a condus spre moarte soţia şi fiica…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×